• O femeie din Brazilia a fost închisă, împreună cu cei doi copii, de către soţul ei, timp de 17 ani.
  • Familia a fost salvată joi dintr-o casă din cartierul Guaratiba, în vestul oraşului Rio de Janeiro, a anunţat poliţia.
  • Soţul femeii a fost arestat.

O femeie din Brazilia a fost închisă, împreună cu cei doi copii, de către soţul ei, timp de 17 ani. Familia a fost salvată joi dintr-o casă din cartierul Guaratiba, în vestul oraşului Rio de Janeiro, a anunţat poliţia.
Soţul femeii a fost arestat.

Conform site-ului brazilian de ştiri G1, femeia a afirmat că soţul ei a spus că va părăsi casa doar după ce va fi moartă. Potrivit G1, bărbatul – numit de autorităţi Luiz Antonio Santos Silva şi soţia sa erau căsătoriţi de 23 de ani.

După ce a fost salvată, mama le-a spus autorităţilor că cei trei membri ai familiei încarcerate ar fi rămas uneori fără mâncare timp de trei zile şi că au fost adesea abuzaţi fizic şi psihologic.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Casa în care erau ţinuţi captivi era, de asemenea, mizerabilă, cu puţină lumină şi un interior murdar, arată imaginile publicate de poliţie.

Cei doi copii adulţi erau legaţi, neîngrijiţi şi înfometaţi când au fost găsiţi, potrivit poliţiei. Ei au 19 şi 22 de ani, relatează presa locală.

Căpitanul William Oliveira, din cadrul poliţiei militare, a declarat, în comentarii citate de ziarul brazilian O Dia, că iniţial a crezut că cei doi sunt copii din cauza nivelului de malnutriţie pe care îl aveau.

Când am văzut starea celor doi copii, am crezut că nu ar mai fi supravieţuit încă o săptămână”, a declarat un locuitor din zonă pentru G1.

După ce au fost salvaţi, cei trei au fost duşi imediat la spital pentru a fi trataţi pentru deshidratare severă şi malnutriţie.

Poliţia a deschis o anchetă pentru a afla de ce familia nu a fost salvată mai devreme, după ce a reieşit că un pont despre situaţia familiei a fost dat pentru prima dată în 2020, relatează O Dia.