O grupare cu peste 300 de membri ar fi păcălit angajați ai instituțiilor publice și au reușit să se îmbogățească cu 7 milioane de euro

Procurorii DIICOT fac, miercuri, 17 percheziții în București și alte 5 județe, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, format din peste 300 de persoane, specializat în săvârșirea de fraude informatice, înșelăciune și spălare de bani.

Rețeaua are peste 300 de membri, care sunau și se prezentau drept reprezentanți ai unor furnizori. Spuneau că au schimbat contul bancar în care se face plata serviciilor sau produselor, iar mai apoi trimiteau un email cu antetul furnizorului respectiv și cu noul cont bancar. Mai apoi, odată facută plata, banii erau scoși cu ajutorul „unor săgeți” sau transferați în alte conturi.

Se fac cercetări și pentru spălare de bani, sumele de bani ce au făcut obiectul mecanismului de spălare fiind estimate la peste 7 milioane de euro.

Exit mobile version