- Perchezițiile vizează Direcția Generală de urbanism și amenajarea teritoriului și Serviciul de autorizări din Primăria Generală a Bucureștiului
- Verificările vizează construcția unor clădiri în Sectorul 1
- Au fost reținute 8 persoane
În urma percheziților efectuate la Primăria Capitalei, polițiștii au identificat și ridicat documente de interes în cauză, telefoane mobile, medii de stocare precum și peste 52.000 de euro, 48.000 de lei și 4.300 de dolari. De asemenea, au fost reținute 8 persoane, anunță Poliția Capitalei.
Advertisment
Persoanele reținute urmează a fi prezentate magistraților cu propunere legală. Cercetările sunt continuate de DGPMB – Serviciul Investigații Criminale din Poliția Sectorului 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
Polițiștii au făcut miercuri dimineața percheziții la Primăria Capitalei, într-un dosar care vizează mai multe persoane suspectate de mai multe infracțiuni în domeniul autorizării construcțiilor.
Recomandări
Polițiștii au făcut 11 percheziții în București și județul Ilfov. Activitățile au loc „într-un dosar privind săvârşirea infracțiunilor de executare fără autorizație de construire sau de desființare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, conform Legii nr. 50 din 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, fals material în înscrisuri oficiale, favorizarea făptuitorului, sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri, uz de fals, fals intelectual, instigare la fals material în înscrisuri oficiale, instigare la fals intelectual, instigare la sustragere sau distrugere de probe sau înscrisuri”.
Audierile se vor desfășura la sediul Serviciului Investigații Criminale al Poliției Sectorului 1.
Conform unor surse, perchezițiile vizează Direcția Generală de urbanism și amenajarea teritoriului și Serviciul de autorizări din Primăria Generală a Capitalei.
Partenerii noștri