• Mii de pastile contrafăcute, despre care există suspiciunea că urmau să fie folosite în tratamentul anti-COVID-19, au fost descoperite în Vama Giurgiu, într-un camion condus de un cetățean bulgar.
  • Acesta nu avea autorizațiile necesare pentru un astfel de transport.
  • Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit peste 3.400 comprimate ce conțineau în prospect specificația Covid-19.

Despre aceste pastile există suspiciunea că sunt contrafăcute.

Comprimatele au ajuns la Vama Giurgiu, pentru a fi introduse în țară cu un camion, condus de un cetățean bulgar, care nu avea autorizațiile necesare pentru un astfel de transport

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au controlat camionul bulgarului, care era încărcat cu diverse mărfuri de la o societate comercială din Bulgaria pentru o societate comercială din România.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

„La controlul efectuat asupra autocamionului, în interiorul semiremorcii, a fost descoperită cantitatea de 3.490 comprimate, ce conțin în prospect specificația Covid-19, în valoare de aproximativ 8.500 de lei, despre care există suspiciunea rezonabilă că sunt contrafăcute, pentru care șoferul nu deținea autorizațiile necesare”, anunță Poliția de Frontieră.

Peste 3.400 de pastile anti-COVID contrafăcute, descoperite în Vama Giurgiu. Șoferul nu avea autorizație pentru transport
Sursa Foto: Poliția de Frontieră

30 de articole de încălțăminte și 6.500 de huse auto au mai fost descoperite în transport

De asemenea, a fost descoperit un număr de 30 articole încălțăminte și 6.500 huse auto inscripționate cu mărci protejate, și acestea, cel mai probabil, contrafăcute.

În cadrul cercetărilor, făcute de polițiștii de frontieră, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, s-a stabilit că șoferul, cetățean bulgar în vârstă de 68 ani, nu știa despre mărfurile transportate.

Întreaga cantitate de bunuri, în valoare de aproximativ 212.500 lei, a fost ridicată de către Serviciul de Investigare a Criminalității Economice – I.P.J. Giurgiu, care face cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare, iar la finalizare vor fi dispuse măsurile legale”.