• Angajații primăriei au făcut un control la Colegiul Șincai, în urma unor sesizări ale părinților
  • Dacă ar fi raportat cazul de infectare, liceul ar fi intrat în Scenariul Roșu
  • Angajații primăriei ar fi fost agresați verbal, în timpul controlului, de către directorul adjunct și directorul colegiului

Primarul sectorului 4 din Capitală spune că va depune plângere penală împotriva conducerii Colegiului „Gheorghe Șincai”, care nu ar fi raportat un caz de COVID. Motivul pentru care nu ar fi fost raportat acel caz este că liceul ar fi intrat în scenariul roșu.

Potrivit unui comunicat al Primăriei sectorului 4, Direcția Corp Control din cadrul primăriei a făcut joi verificări la Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, în urma unor sesizări primite din partea unor părinți.

În urma controlului, angajații primăriei au constatat că „persoanele din conducerea unității de învățământ menționate nu au raportat un caz de infectare cu SARS-COV-2, situație care ar fi generat, conform cadrului normativ în vigoare, intrarea în scenariul roșu de funcționare”.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Conform informațiilor obținute de membrii Corpului de Control, acest aspect era cunoscut la nivelul Consiliului de Administrație al școlii încă de miercuri, potrivit reprezentanților primăriei.

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a dispus ca împotriva conducerii colegiului să fie înaintată, în regim de urgență, o plângere penală pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

„De asemenea, având în vedere faptul că în timpul activității, angajații autorității locale au fost agresați verbal de către directorul adjunct și directorul colegiului în încercarea de a bloca activitățile de control, aceștia vor depune, în cursul zilei de mâine, 2 octombrie 2020, plângeri penale pentru ultraj”, se mai arată în comunicat.