• O familie israeliană cu opt minori a fost silită să își părăsească casa deoarece ar fi fost construită ilegal într-o zonă destinată unei școli pentru copii cu nevoi speciale.
  • Primăria din Israel a declarat că membrii familiei sunt arestați pentru că ar fi încălcat un ordin juecătoresc.
  • Aproximativ 28 de familii din Sheikh Jarrah se confruntă cu ordine de expulzare în baza unei legi care le permite evreilor să revendice proprietăți care au aparținut proprietarilor evrei înainte de 1948.

Poliția din Israel a demolat în toiul dimineții de miercuri o casă și a evacuat membrii familiei care locuiau acolo, după ce primăria din Israel a pus în aplicare un ordin judecătoresc împotriva construcțiilor ilegale într-o zonă destinată unei școli pentru copii cu nevoi speciale.

În casa din cartierul Sheikh Jarrah  locuiau 12 membri ai familiei Salhiyah, inclusiv opt minori. Potrivit unor surse palestiniene locale, forțele israeliene au arestat 26 de persoane, inclusiv membrii familiei și activiști palestinieni, israelieni și internaționali care se aflau la fața locului.

Jurnaliști palestinieni locali au declarat pentru The New Arab că forțele israeliene au sosit la ora 3 dimineața și au început să împingă cu forța membrii familiei afară din casă înainte de a o demola. Aceleași surse au acuzat forțele israeliene că au interzis tuturor mijloacelor de informare în masă să se apropie de proprietate. Sute de forțe de securitate ar fi fost desfășurate pentru a izola zona, relatează The New Arab.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Într-o declarație comună cu municipalitatea din Ierusalim, poliția israeliană a precizat că 25 de persoane, inclusiv cinci membri ai familiei, au fost arestate „sub suspiciunea de încălcare a unui ordin judecătoresc, de forțare violentă și de tulburare a ordinii publice”.

Avocatul familiei, Waleed Tayeh, a declarat că majoritatea activiștilor au fost eliberați, împreună cu femeile și copiii familiei, în timp ce Mahmoud Salhiyah, tatăl, și fiii săi mai mari au rămas în arest.

Luni, forțele israeliene au încercat să expulzeze familia, ai cărei membri au amenințat că vor da foc casei și se vor arde de vii înainte de a renunța la locuință. Forțele israeliene ar fi procedat la demolarea clădirilor situate în proprietatea din jur, inclusiv a unei pepiniere de pomi – afacerea familiei.

Potrivit avocatului familiei, municipalitatea israeliană din Ierusalim revendică oficial proprietatea pentru „utilitate publică”, termenul juridic folosit pentru expropriere.

Mai multe instituții media internaționale au citat declarația menționată mai sus a poliției israeliene și a municipalității din Ierusalim, afirmând că demolarea s-a bazat pe un ordin de evacuare aprobat de instanță a „clădirilor ilegal construite pe un teren destinat unei școli pentru copii cu nevoi speciale.”

Aproximativ 28 de familii din Sheikh Jarrah se confruntă cu ordine de expulzare în baza unei legi care le permite evreilor să revendice proprietăți care au aparținut proprietarilor evrei înainte de 1948. Alte familii din cartier, precum familia Salhiyah, se confruntă cu ordine de expulzare care se bazează pe „beneficiul public” al municipalității din Ierusalim.