• Una dintre victimele de la Onești are urme de gloanțe de cauciuc.
  • 9 polițiști din București sunt acuzați că au bătut și torturat doi bărbați.
  • Mascații au greșit adresa din Clinceni la care trebuiau să intervină.
  • Șeful de la Protecție Internă Suceava, acuzat că ajuta fabrica de permise.

Polițiștii adună eșecuri și scandaluri pe linie în ultima perioadă. Când părea că s-a terminat lista greșelilor făcute în luarea de ostatici de la Onești, ministrul de Interne a anunțat încă una.

M-ați întrebat de acele urme pe corpul uneia dintre victime. Erau urme de la o muniție neletală. S-au tras două cartușe, fiecare cartuș are în compoziție 15 bile de cauciuc. Din anchetă va rezulta exact poziția de tragere, unde era agresorul, criminalul, unde era victima”, a spus Lucian Bode, ministrul de Interne.

Bode, care e de câteva luni șef la MAI, după un mandat ca ministru al Transporturilor, mai are o problemă pe cap. Cazul celor nouă polițiști de la Secția 16 din București, care au bătut, torturat și umilit doi bărbați, care le-au reproșat că nu poartă mască.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Șeful Serviciului Județean de Protecție Internă Suceava, reținut

Sigur că va urma o anchetă, vom vedea care sunt probele, dar dacă fie și 1% din ceea ce s-a spus în spațiul public este adevărat, acești indivizi nu fac cinste uniformei de polițiști”, a mai spus Bode.

Nu dă bine pentru uniforma de polițist nici că mascații au greșit adresa din Clinceni, județul Ilfov, la care trebuiau să descindă. Și dacă te întrebi ce face serviciul secret din poliție, răspunsul vine de la Suceava. Șeful Serviciului Județean de Protecție Internă tocmai a fost reținut, pentru că ar fi luat mită 90 de mii de euro și o mașină. Pentru că în loc de integritatea instituției, el proteja fabrica de permise din județ.

Și să nu uităm că încă așteptăm un document oficial de la IPJ Iași, privind amenda pe care senatoarea Diana Șoșoacă a primit-o, pentru petrecerea din pandemie. Purtătorul de cuvânt Anca Alexandra Vîjiac și comisarul șef Costel Gâtlan sunt oamenii care nu reușesc să ne răspundă.