• Polițiștii din cadrul Comandamentului de specialitate, criminalitate organizată și economică din Londra au confiscat peste 5 milioane de lire sterline
  • Trei bărbați au fost găsiți vinovați pentru infracțiunile de trafic de droguri și de armament
  • Este cea mai mare operațiune de acest gen realizată de polițiști la nivel național

Trei bărbați au fost condamnați recent la trei, respectiv un an și câteva luni de închisoare, după ce anul trecut au fost găsiți vinovați de trafic de droguri și de armament, scrie pe site-ul Serviciului de poliție metropolitană din Londra.

„În cadrul unei operațiuni de lungă durată, peste cinci milioane de lire sterline în numerar au fost ridicate de la o adresă din Fulham. Aceasta este cea mai mare confiscare de numerar realizată vreodată de polițiști și cred că una dintre cele mai mari care s-au realizat vreodată la nivel național”, a comunicat Inspectorul Jason Prins.

Sursă: news.met.police.uk

În timpul operațiunii, a fost identificat unul dintre vinovați, Sergejs Auzins. Ofițerii au observat că se chinuia să care niște genți pline, la o adresă din Fulham. Acesta a pus bagajele într-o mașină parcată din apropiere. Ofițerii l-au oprit și s-a constatat că bagajele conțineau o sumă considerabilă de bani.

Recomandări

ANCHETA CONFIRMĂ
PRIMUL POW NORD-COREEAN
CUM MĂNÂNCI CUMPĂTAT?
FĂ O ȘCOALĂ CA ACASĂ
ATACURI ÎN SIRIA
ISRAELUL LOVEȘTE YEMEN

După o percheziție la domiciliu, polițiștii au găsit și mai multe sume de bani. Alte hârtii au fost descoperite la o altă adresă de domiciliu. Unul din cei trei bărbați a fost văzut cu o geantă plină de bani pe care voia să o înmâneze altei persoane.

Sursă: news.met.police.uk

Mai târziu în acea zi, bărbatul a fost văzut părăsind adresa casei sale din Edmonton cu o altă geantă. El a fost oprit și arestat de ofițeri.

Sursă: news.met.police.uk