• Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române recomandă conducătorilor auto să-şi planifice cu mare atenţie revenirea din minivacanţa de Rusalii dinspre litoralul Mării Negre către Capitală.
  • Pentru evitarea timpilor de aşteptare în coloane, şoferii pot opta pentru rute alternative la Autostrada A2.
  • Pentru reducerea riscului de implicare în evenimente rutiere, şoferii sunt sfătuiţi să manifeste respect faţă de ceilalţi participanţi la trafic.

Poliţiştii susţin că se aşteaptă ca valorile de trafic pe Autostrada A2 să fie intense luând în considerare numărul mare de turişti aflaţi în ultimele zile în staţiuni şi le fac şoferilor o serie de recomandări, scrie Mediafax.

Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române recomandă conducătorilor auto să-şi planifice cu mare atenţie revenirea din minivacanţa de Rusalii dinspre litoralul Mării Negre către Capitală.

Pentru evitarea timpilor de aşteptare în coloane, şoferii pot opta pentru rute alternative la Autostrada A2, respectiv:

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

DN 2A Constanţa – Hârşova – Slobozia – Urziceni – DN 2 – Bucureşti;
A2 – Feteşti sau Drajna – DN 3A – Lehliu-Gară – DN 3 – Fundulea – Bucureşti;
DN 3 Constanţa – Murfatlar – Adamclisi – Ostrov (traversare cu bacul) – Călăraşi – DN 21 Călăraşi – Drajna – A2 Drajna – Bucureşti (sau din municipiul Călăraşi – DN 3 – Lehliu-Gară – Fundulea – Bucureşti).

„În funcţie de evoluţia valorilor de trafic, la data de 05 iunie 2023, în intervalul orar 12.00 – 22.00, există posibilitatea ca poliţiştii rutieri să ia măsura devierii circulaţiei pentru perioade limitate de timp, pe unele tronsoane kilometrice de pe Autostrada A2 către aceste artere rutiere alternative”, susţin poliţiştii.

De asemenea, având în vedere că pe tronsonul kilometric 142 – 148, din cauza lucrărilor de reabilitare a podului de la Feteşti, traficul este deviat către calea 1, unde se circulă pe câte o bandă pe sens, în vederea fluidizării, pentru intervale determinate de timp, poliţiştii pot recurge la oprirea circulaţiei pe sensul către litoral, pentru a permite deplasarea pe două benzi pe sensul către Capitală.

Pentru reducerea riscului de implicare în evenimente rutiere, şoferii sunt sfătuiţi să manifeste respect faţă de ceilalţi participanţi la trafic, semnalizând orice intenţie de schimbare a benzii de circulaţie sau a direcţiei şi să efectueze orice manevră doar după o asigurare corespunzătoare.

Citește și: