• Un episcop polonez demisionează după o orgie la casa parohială.
  • Vaticanul a acceptat demisia lui Grzegorz Kaszak, episcopul de Sosnowiec.
  • Grzegorz Kaszak: „Îmi cer iertare pentru limitele mele umane.”

Încep demisiile după petrecerea sexuală a preoților care s-a terminat cu poliție și ambulanță. Vaticanul a acceptat demisia episcopului polonez Grzegorz Kaszak, care vine în urma unui scandal provocat de o „petrecere sexuală”.

În august, un preot din episcopia lui a organizat o orgie la casa parohială, iar în episcopia pe care o conducea preotul Kazsak încă din 2009 când scandalurile sexuale s-au ținut lanț, însă cel din vara a fost picătura care a umplut paharul.

Grzegorz Kaszak, episcopul de Sosnowiec, din sud-vestul Poloniei, și-a anunțat plecarea după ce unul dintre preoții săi a fost pus sub anchetă penală în legătură cu rapoartele de luna trecută, potrivit cărora acesta ar fi organizat o petrecere în timpul căreia un prostituat de sex masculin și-a pierdut cunoștința din cauza unei supradoze de pastile pentru disfuncții erectile.

Recomandări

UNDE SCHIEZI AZI?
BYE, BYE GALLIANO!
RIRI PRIMEȘTE AUTOGRAF
GEN Z SE SIMTE NEIUBITĂ
CREȘTE CONSUMUL INDIVIDUAL PER CAPITA
NU AJUNG ACASĂ!

În scrisoarea de demisie, preotul și-a cerut iertare pentru „limitele lui umane” și pentru că a jignit societatea poloneză. Papa nu a comentat subiectul, dar știm poziția lui. Când a fost intrebat despre un lider al bisericii din Franta, dat afară din functie pentru că era bănuit că a intretinut relatii sexuale cu o femeie, a spus clar: E un păcat, dar nu atât de grav.

Citește și: