Procurorii au deschis dosar penal în cazul morţii lui Petrică Mîţu Stoian

Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa a anunţat luni deschiderea unui dosar penal care are ca obiect infracţiunea de ucidere din culpă în cazul morţii interpretului de muzică populară Petrică Mîţu Stoian.

„Vă informăm că la data de 8.11.2021, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa, a fost înregistrat dosarul cu nr. 2486/P/ 2021, având ca obiect infracţiunea de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. 1 C.p. În cauză se efectuează cercetări privind stabilirea împrejurărilor în care a decedat persoana vătămată Mîţu Petre, la data de 6.11.2021, în cadrul Secţiei de terapie intensivă de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa”, au transmis luni procurorii.

Şi IPJ Caraş-Severin a anunţat că luni, în jurul orei 10.00, poliţişti au fost informaţi de către reprezentanţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa despre decesul unui bărbat de 61 de ani, internat la unitatea medicală.

Astfel, poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă şi continuă cercetările sub supravegherea Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa.

„În cauză, s-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzelor decesului”, a transmis IPJ Caraş-Severin.

Interpretul de muzică populară Petrică Mîţu Stoian a murit, sâmbătă, la Spitalul din Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, unde fusese internat cu sechele post-COVID.

Exit mobile version