PSD cere instituţiilor statului să declanşeze o anchetă cu privire la „neglijenţa iresponsabilă a fostului ministru USR, Ioana Mihăilă, din cauza căreia România a ratat achiziţia de teste COVID-19 în valoare de 4,7 milioane de euro, bani aprobaţi şi puşi la dispoziţie de Comisia Europeană”.

Potrivit PSD, ministrul USR trebuie să răspundă pentru acest eşec care a vulnerabilizat capacitatea României în combaterea transmiterii COVID-19.

„Sunt mii sau zeci de mii de cazuri noi de infecţii COVID-19 care puteau fi evitate dacă Ministerul Sănătăţii ar fi folosit banii europeni şi ar fi organizat testarea pe scară largă, pentru identificarea şi izolarea din timp a persoanelor infectate. De asemenea, multe dintre decesele COVID-19 din aceste zile ar fi putut fi evitate dacă miniştrii Sănătăţii de la USR ar fi achiziţionat din timp medicamentele necesare tratamentului pentru bolnavii COVID-19. România a ajuns la o rată uriaşă de mortalitate COVID-19 pentru că pacienţii spitalizaţi nu sunt trataţi împotriva bolii, fiindcă medicii nu au medicamentele necesare! Aceasta este o consecinţă criminală a incompetenţei şi indiferenţei miniştrilor USR care nu au făcut nimic pentru a pregăti sistemul medical în faţa mult-anunţatului val patru al pandemiei”, transmite sursa citată.

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE

În opinia social-democraţilor, cei doi miniştri USR care au condus sănătatea în 2021, Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă, trebuie să înceteze să mai acuze „cu aroganţă predecesorii lor din ultimii 30 de ani! Valul patru al pandemiei trebuia pregătit în acest an, nu în precedenţii 30 de ani! Cei doi miniştri trebuie să aibă minima decenţă de a-şi admite culpa şi de a-şi cere public scuze pentru catastrofa sanitară în care au adus România!”.