Publicarea pe internet a pozelor cu mașini parcate necorespunzător este ilegală. Care este pedeapsa

Românii care obișnuiesc să posteze imagini pe internet cu posibile abateri de la legislația rutieră săvârșite de șoferii unor mașini (de exemplu, parcarea ilegală), iar în imagini apare și numărul de înmatriculare, pot fi considerați operatori de date personale și trebuie să respecte principiile prelucrării datelor, altfel riscă să fie amendați.

Concluzia apare în raportul de activitate pe anul 2020 al Autorității Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), document publicat vineri pe site-ul instituției. În plus, ANSPDCP subliniază că, de principiu, monitorizarea respectării regulilor de circulație cade în competența poliției, relatează avocatnet.ro.

Autoritatea română de protecție a datelor a arătat, în primă fază, că informațiile legate de numerele de înmatriculare ale mașinilor reprezintă date cu caracter personal, deoarece duc la identificarea, în mod indirect, a proprietarilor acestora (persoane fizice).

Prin urmare, potrivit legislației (Regulamentului general privind protecția datelor – GDPR), cei ce prelucrează astfel de date, indiferent dacă vorbim despre o persoană fizică sau una juridică, au calitatea de operator de date cu caracter personal și obligația de a respecta prevederile legale din domeniul protecției datelor.

Publicarea fotografiilor cu mașini parcate ilegal, de exemplu, poate fi în continuare posibilă, dacă persoana vizată și-a dat consimțământul pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal. În acest caz, GDPR stabilește că „operatorul trebuie să fie în măsură să demonstreze că persoana vizată și-a dat consimțământul pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal”.

Așadar, distribuirea unor astfel de date personale pe internet, care pot ajunge în posesia unui număr mare de persoane, fără să existe un control ulterior asupra utilizării lor, poate reprezenta o nerespectare a dreptului la viață privată și a prevederilor privind protecția datelor cu caracter personal, mai menționează avocatnet.ro.

Exit mobile version