• Mai multe DSP-uri au dat bani publici unor angajaţi care nu au fost implicaţi în combaterea virusului şi au plătit ore suplimentare şi altor categorii de personal
  • Au fost făcute plăţi din bani publici pentru 239 ore suplimentare în aprilie 2020, în condiţiile în care norma legală este de 8 ore/zi. Orele suplimentare plătite într-o lună au depăşit chiar şi orele legal lucrate.
  • Alte DSP-uri au făcut majorări de salarii necuvenite sau calculate eronat pe care le-au dat în martie şi aprilie 2020 sau au făcut plăţi pentru servicii de carantinare la nivelul capacităţii maxime sau pentru carantinări fictive

Raportul Curţii de Conturi privind gestionarea resurselor publice în perioada stării de urgenţă din România devoalează o serie de plăţi ilegale sau neconforme făcute şi în Direcţiile de Sănătate Publică din România.

Raportul arată că:

La DSP Arad s-au angajat cheltuieli de transport pentru persoane asimptomatice sosite în România din zonele roşii fără sursă de finanţare necesară încheierii angajamentului legal . Contractele s-au încheiat ulterior perioadei în care trebuia efectuată prestaţia, cu întârzieri de până la 28 zile, contractele fiind încheiate când la nivelul DSP Arad erau deja înregistrate obligaţii de plată;

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

DSP Alba, Olt, SAJ Neamţ au acordat stimulente de risc unor angajaţi care nu au fost implicaţi direct în activităţi de prevenire şi/sau de combatere a infectării cu coronavirus în valoare de 25.000 de lei.

DSP Argeş, Botoşani, Hunedoara, Ialomiţa, Mehedinţi, Neamţ, Olt şi DSPMB au plătit ore suplimentare şi altor categorii de personal (ex. personal TESA), plăţi efectuate în afara cadrului legislativ incident, în sumă de 306.000 lei. Au existat situaţii în care orele suplimentare evidenţiate/plătite unor membri ai comitetului director au depăşit orele lucrate conform normei legale de 8 ore/zi, respectiv ajungându-se la 239 ore suplimentare pe luna aprilie 2020 (DSPMB);

DSP Argeş, Bacău, Mehedinţi, Mureş, Teleorman, SAJ Constanţa, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu” Timişoara, SAJ Călăraşi au acordat majorări salariale prevăzute de Legea nr. 19/2020, acordate în lunile martie şi aprilie 2020 angajaţilor din cadrul entităţii controlate necuvenite sau calculate eronat în sumă de 263.000 lei.

Spitalul de Recuperare Cardiovasculară „Dr. Benedek Geza” Covasna a acordat spor de delegare, în valoare de 57.000 lei, unui număr de 27 de salariaţi în luna aprilie 2020 şi 42 de salariaţi în luna mai 2020, reprezentând personal medical şi auxiliar, delegat în perioada stării de urgenţă

Spitalul clinic judeţean de urgenţă Sf. Spiridon Iaşi a acordat drepturi salariale personalului medical detaşat în alte unităţi de către unitatea sanitară care a efectuat detaşarea, în sumă de 29.000 lei.

DSP Arad a acordat servicii de carantinare la nivelul capacităţii maxime de cazare (64 persoane) şi nu la numărul de persoane pe zi efectiv cazate, respectiv nu la nivelul serviciilor efectuate, în sumă de 53.000 lei.

DSP Bacău, Braşov, Galaţi au făcut plăţi şi pentru servicii de carantinare neefectuate, în sumă de 283.000 lei

DSP Botoşani, Dâmboviţa şi Prahova au decontat din transferuri de la Ministerul Sănătăţii cheltuieli în sumă de 121.000 lei, cu carantinarea persoanelor care nu au respectat condiţiile izolării sau au părăsit locul de carantinare, fără verificarea prealabilă a statutului acestora în momentul primirii deconturilor de cheltuieli de la unitatea administrativ teritorială.

DSP Teleorman a avut cheltuieli cu utilităţi (energie electrică şi apă potabilă) aferente locaţiilor de carantină, precum şi decontarea cheltuielilor de carantină peste suma solicitată, în sumă de 20.000 lei.

Alte deficienţe constatate sunt:

  • în ceea ce priveşte modul de derulare a achiziţiilor publice, s-a constatat faptul că, nu au fost stabilite, prin referatele de necesitate, preţurile unitare/totale ale produselor identificate ca fiind necesare în activitatea entităţii, în urma unei cercetări a pieţei sau pe bază istorică, cu consecinţa eludării de la obligaţiile legale de a asigura respectarea principiului asumării răspunderii în procesul de achiziţie publică (DSP Argeş);
  • nerespectarea prevederilor legale privind modul de înregistrare a consumurilor reactivilor ceea ce a condus la neînregistrarea stocului real de reactivi (DSP Neamţ, SAJ Neamţ);
  • achiziţionarea unui echipament pentru COVID-19 – tunel dezinfectant cu lampă UV, pentru care nu au fost prezentate documente (avize tehnice şi autorizări) din care să rezulte că a fost supus avizării pentru punerea pe piaţă de instituţiile abilitate potrivit prevederilor legale în vigoare la data efectuării achiziţiei (DSP Prahova);
  • angajarea cheltuielilor de personal, a plăţii salariilor personalului angajat pe durată determinată (maximum 6 luni) şi a orelor suplimentare din bugetul propriu, fără aprobarea statului de funcţii modificat şi fără alocarea creditelor bugetare de către ordonatorul principal de credite – Ministerul Sănătăţii (DSP Călăraşi);
  • lipsa unor proceduri operaţionale şi de sistem în cazul situaţiei de urgenţă şi a stării de alertă, pentru procesele şi activităţile derulate de entităţi şi aducerea la cunoştinţă a personalului acesteia (DSP Călăraşi, Institutul Naţional de Sănătate Publică).

Având în vedere numărul de 84 de pacienţi spitalizaţi până la 14.05.2020, care au cumulat 609 zile de spitalizare la Spitalul Militar de Campanie de nivel ROL2-COVID-19, unitate coordonată de Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” s-au analizat consumurile de echipamente medicale (măşti, combinezoane, ochelari de protecţie) şi achiziţionarea, distribuirea, consumul şi stocarea unor produse de unică folosinţă (hârtie, detergenţi, produse de curăţenie, saci, seturi dentare, seturi de ras ş.a.), necesare desfăşurării activităţii Spitalului Militar de Campanie de nivel ROL2-COVID-19 sub aspectul economicităţii, arată Curtea de Conturi.