- Iranul a efectuat sâmbătă prima execuție publică din ultimii doi ani, a anunțat un ONG.
- În Iran, execuțiile au loc, de obicei, între zidurile închisorii.
- Execuţiile publice sunt folosite ca element de descurajare, în special când vine vorba de uciderea unui membru al forţelor de securitate.
Iranul a efectuat sâmbătă prima execuţie publică în peste doi ani, spânzurând un bărbat condamnat pentru uciderea unui poliţist, a raportat un ONG, în timp ce creşte îngrijorarea cu privire la represiunea din ţară, potrivit presei străine.
Advertisment
Iman Sabzikar, un muncitor condamnat pentru uciderea unui poliţist în februarie 2022 în sudul Iranului, a fost spânzurat sâmbătă dimineaţă la locul crimei, a detaliat ONG-ul norvegian Iran Human Rights, pe baza informaţiilor transmise de presa de stat iraniană.
Pedeapsa lui a fost confirmată de Curtea Supremă la începutul lui iulie.
Recomandări
,,Reluarea acestei pedepse brutale în public are scopul de a speria şi intimida oamenii să nu manifesteze”, a apreciat Mahmood Amiry-Moghaddam, directorul IHR.
El a îndemnat comunitatea internaţională să reacţioneze ferm şi să protesteze faţă de această practică ,,medievală„.
Imaginile circulă pe reţelele sociale afirmând că relatează această execuţie arată un bărbat în haine de deţinut atârnând la câţiva metri deasupra solului de o frânghie ataşată de macaraua unui camion.
În Iran, execuţiile au loc de obicei în închisori
Execuţiile publice sunt folosite ca element de descurajare, în special când vine vorba de uciderea unui membru al forţelor de securitate, a subliniat ONG-ul, indicând că ultima execuţie publică din Iran datează din 11 iunie 2020.
ONG-ul se teme că patru bărbaţi, condamnaţi şi ei la moarte pentru uciderea unor poliţişti în cazuri separate, dar similare, vor avea aceeaşi soartă şi notează că numărul execuţiilor în Republica Islamică s-a dublat în primul semestru faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021.
În ultimele săptămâni, activiştii şi-au exprimat îngrijorarea faţă de o represiune tot mai mare în Iran, în contextul în care criza economică suscită manifestaţii neobişnuite.
Partenerii noștri