România are nevoie de 1,6 miliarde de euro pentru a opri defrișările

România are nevoie de un buget de 1,6 miliarde de euro astfel încât să poată opri tăierile ilegale de copaci. În schimb, pădurilor țării li s-ar putea acorda numai 114 milioane de euro, în următorii zece ani, adică de 14 ori mai puțin decât suma reală.

Managerul organizației non-guvernamentale World Wild Fund România, Radu Melu, spune că, prin Planul Național Strategic este vizată dezvoltarea mediului rural și a problematicii climei.

Din fericire, se mai poate face. Încă nu s-a finalizat Planul Național Strategic, care vizează dezvoltarea rurală. Aceștia sunt bani europeni, vin de la Uniunea Europeană, au o destinație clară: dezovoltarea rurală. Prin dezvoltarea rurală la nivel european se înțelege și o problematică de climă și mediu.”, a explicat managerul World Wild Fund România, Radu Melu.

O treime din suprafața României e acoperită de păduri. Iar ultra maratonistul Andrei Roșu trage semnalul de alarmă: pădurile României au nevoie de bani. Acesta a plecat într-o cursă demonstrativă care a început la Ministerul Mediului și s-a încheiat în fața Guvernului pentru a transmite acest mesaj și autorităților.

„În sfârșit, când Uniunea Europeană redirecționează niște bani către noi și ne face și niște recomandări, nu ținem cont de ele și redirecționăm banii în alte direcții. De ce avem nevoie de bani? În primul rând, este vorba despre defrișările ilegale care au loc, este vorba despre protejarea habitatelor și a speciilor, despre pădurile virgine, despre a valorifica superior lemnul pe care îl avem.”, a spus ultra maratonistul Andrei Roșu.

World Wild Fund este o organizație non-guvernamentală, care activează în România din anii ’90 și și-a înregistrat biroul în 2006. Principalele sale obiective sunt conservarea și refacerea biodiversității și asigurarea dezvoltării durabile în regiunea Dunăre-Carpați, numită și Inima Verde a Europei.

Exit mobile version