• Guvernul României condamnă intimidarea jurnaliștilor italieni de către senatoarea Diana Șoșoacă și soțul acesteia.
  • Autoritățile italiene au solicitat Ambasadei României la Roma informații cu privire la eventuale măsuri adoptate de autoritățile române competente.
  • Soțul Dianei Șoșoacă, Silvestru Șoșoacă, a fost plasat sub control judiciar într-un dosar de ultraj.

Scandalul izbucnit între familia Șoșoacă și jurnalista italiancă Lucia Goracci trece peste hotare. Guvernul României a transmis un mesaj prin care condamnă orice acțiune de intimidare a jurnaliștilor, după scandalul izbucnit în cabinetul de avocat al senatoarei Diana Șoșoacă.

„Libertatea de exprimare, dreptul la opinie și accesul la informații sunt garanții ale unei democraţii consolidate și ale funcționării statului de drept. Premierul Nicolae-Ionel Ciucă consideră inacceptabil acest incident și respinge categoric manifestarea diferențelor de opinii prin violență. Prim-ministrul României este preocupat de acest caz, care trebuie clarificat în regim de urgență de instituțiile abilitate ale statului”, transmite Guvernul României.

Poziția Executivului vine după ce, la intervenția ministrului de Externe italian, ambasadorul Italiei în România a cerut clarificări imediate Guverului condus de Nicolae Ciucă.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

La rândul său, ambasadorul României la Roma a informat partea italiană că a fost demarată o anchetă de către organele de cercetare penală române, urmând ca aceasta să stabilească detaliile incidentului și să determine, dacă este cazul, adoptarea de măsuri, conform legii.

Potrivit Poliției Capitalei, toate aspectele, așa cum sunt formulate în actele procesual penale, au fost înaintate Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, structura competentă material.

„Reprezentanții Ambasadei Republicii Italia în România au fost prezenți la demararea activităților de cercetare și au sprijinit demersurile legale prin asigurarea translatorului care a participat la activități, așa cum este prevăzut în materia legislației penale. Orice alte opinii ar fi de natură a afecta cercetările, fapt pentru care menționăm că au fost respectate procedurile în vigoare, proceduri prevazute de legislația țării noastre”, transmite Poliția Capitalei, făcând referire la poziția publică a unor jurnaliști din Italia.

De unde a pornit scandalul

Soțul senatoarei Diana Șoșoacă, Dumitru-Silvestru Șoșoacă, a fost pus sub control judiciar într-un dosar de ultraj, după ce a lovit un polițist chemat să detensioneze un conflict între senatoarea independentă și o echipă de televiziune, potrivit unor surse judiciare.

Scandalul a avut loc vineri, când Dumitru-Silvestru Șoșoacă ar fi reclamat că la sediul cabinetului de avocatură al Dianei Șoșoacă s-a prezentat o echipă a unei televiziuni străine, iar pe fondul întrebărilor adresate, cu privire la realizarea interviului, s-a declanșat un conflict.

La fața locului s-au deplasat, de urgență, polițiști din cadrul Secției 4.

Doar că și între soțul avocatei și echipajul de poliție a izbucnit un conflict, iar Dumitru-Silvestru Șoșoacă ar fi agresat unul dintre polițiști.

În cauză au fost întocmite două dosare penale, unul pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, iar cel de al doilea urmează a fi înaintat către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea stabilirii situației de fapt.

Dumitru-Silvestru Șoșoacă a fost audiat, luni, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, iar pe numele inculpatului s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile.

Jurnalista din Italia, Lucia Goracci, a depus plângere penală pe numele senatoarei Diana Șoșoacă, pentru lipsire de libertate, întrucât Șoșoacă ar fi încuiat ușa când jurnalista ar fi vrut să plece, apoi soțul Dianei Șoșoacă a mușcat-o pe italiancă de mână.