CSM a dispus sesizarea Inspecţiei Judiciare în privinţa procurorului Adina Florea, pentru a se cerceta dacă aceasta a respectat dispoziţiile legale sau a acţionat cu rea credinţă în procedura luării măsurii preventive a controlului judiciar faţă de procurorii Laura Codruţa Kovesi şi Alfred Savu.

Secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, marţi, sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a face verificări conform competenţelor legale, cu privire la posibila săvârşire de către procurorul Adina Florea, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, a unor abateri disciplinare când a decis controlul judiciar al fostului procuror DNA Laura Codruţa Kovesi.

Potrivit CSM, abaterile ar consta în „exercitarea funcţiei cu rea credinţă sau gravă neglijenţă, în ceea ce priveşte respectarea dispoziţiilor de drept material şi procesual în procedura luării măsurii preventive a controlului judiciar faţă de procurorii Laura Codruţa Kovesi şi Alfred Savu”.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Măsura a fost dispusă în urma publicării în mass media, prin intermediul mai multor articole de presă, a considerentelor reţinute în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care au fost admise, în anul 2019 şi anul 2020, contestaţiile formulate împotriva măsurii preventive a controlului judiciar dispus faţă de doamna procuror Laura Codruţa Kovesi şi domnul procuror Alfred Savu”, arată CSM.

În martie 2019, Laura Codruţa Kovesi a fost plasată sub control judiciar de procurorii Secţiei de anchetare a magistraţilor, la capătul a 6 ore de audieri. Atunci i-a fost adus la cunoştinţă fostei şefe DNA şi rolul de inculpat.

Fostului procuror-şef DNA i-au fost deschise două dosare de către procurorii SIIJ, cel referitor la aducerea în ţară a lui Nicolae Popa şi cel privindu-i pe procurorii DNA Ploieşti.