Spânzurarea unui condamnat la moarte, amânată după ce acesta a fost depistat cu COVID

Foto: Pixabay

O instanță formată din trei judecători ai Curții de Apel, convocată marți pentru a judeca contestația împotriva condamnării la moarte, i-a acordat lui Nagaenthran o suspendare a execuției, informează The Strait Times.

La începutul ședinței de judecată, magistratul Andrew Phang a spus: „Înțelegem că a fost testat pozitiv pentru Covid-19. Trebuie să ne folosim logica, bunul simț și umanitatea”, a declarat el.

Dharmalingam a fost arestat în aprilie 2009 și este condamnat la moarte de mai bine de zece ani pentru trafic de droguri de mare risc – 42,72 de grame de heroină au fost descoperite de oamenii legii asupra sa.

Cazul a atras atenția opiniei publice la nivel internațional – premierul Malaeziei, experți ONU și miliardarul Richard Branson numărându-se printre cei care au făcut apel pentru comutarea pedepsei capitale în cazul lui Nagaenthran.

Singapore, un oraș-stat bogat, are una dintre cele mai dure legi din lume împotriva traficului de droguri.

Avocatul lui Nagaenthran, M. Ravi, a spus că acum are acum mai mult timp să se pregătească pentru reluarea procesului: „COVID i-a prelungit viața, în loc să-l omoare”, a declarat avocatul.

Exit mobile version