- Autorităţile române vor beneficia de sprijin tehnic din partea Statelor Unite ale Americii
- Sprijinul va fi pentru lupta împotriva grupărilor de criminalitate organizată şi a traficului de persoane
- Anunţul a fost făcut vineri seara, de către Ministerul de Interne
Ministrul Ion Marcel Vela, ministrul Justiţiei, Cătălin Marian Predoiu, şi procurorul general Gabriela Scutea, s-au întâlnit la sediul MAE, vineri, pentru a găsi soluţii pentru eficientizarea activităţilor în domeniul combaterii criminalităţii organizate, cu accent pe linia traficului de persoane.
În urma discuţiilor, s-a dispus realizarea unui plan de măsuri, cu aplicabilitate urgentă, în care vor fi prevăzute, ca ripostă la activităţile infracţionale desfăşurate de grupurile infracţionale organizate, precum şi acţiuni concrete care să ducă la destructurarea reţelelor de trafic de persoane, trafic de droguri, precum şi combaterea infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale.
„A fost constituit un grup de lucru interinstituţional format din specialişti ai structurilor operative din cadrul instituţiilor menţionate anterior, grup care are ca obiectiv principal combaterea traficului de persoane, a infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale, dar şi a traficului de droguri, prin acţiuni concrete, realizate în termen scurt, care să conducă la sancţionarea fermă a acestor fapte. În cadrul efortului de combatere a grupurilor infracţionale organizate şi a reţelelor de trafic de persoane, poliţiştii şi procurorii români vor coopera judiciar internaţional cu colegii din statele partenere României şi pot accesa, la cerere, sprijin tehnic şi logistic din partea instituţiilor de aplicare a legii din Statele Unite ale Americii, partener strategic al României inclusiv din perspectiva aplicării legii, combaterii criminalităţii şi respectarea statului de drept”, se arată într-un comunicat transmis vineri seara de MAI.
Totodată, Ministerul Afacerilor Interne, prin Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane, va intensifica cooperarea cu ONG-urile pentru a proteja şi asigura asistenţă pentru victimele traficului de persoane.
Advertisment
- Care sunt orașele cele mai bune de locuit? Sibiu, Brașov și Arad se află în top
- România se adâncește în criza politică în timp ce negocierile noului guvern continuă fără consens. Ion Cristoiu: „Am votat degeaba”
- Zelenski afirmă că aderarea Ucrainei la NATO este „realizabilă”: „Luptăm pentru această decizie la toate nivelurile necesare”
- Marcel Ciolacu spune că partidele pro-europene au reuşit să formeze o coaliţie în Parlament. Conducerea PSD se reuneşte duminică seara
- Unde mergi în Paris să te distrezi? Pâna în 8 ianuarie, Grand Palais găzduieste un patinoar uriaș de 3.000 m²
Recomandări
Partenerii noștri