Stephen King, chemat în fața Justiției americane. Scriitorul este implicat în procesul împotriva fuziunii dintre două edituri de carte

Stephen King a declarat marţi, în cadrul unui proces iniţiat pentru a se stabili dacă editura ,,Penguin Random House” poate să primească permisiunea de a fuziona cu grupul ,,Simon & Schuster” , că acţiunile de consolidare din industria cărţii sunt dăunătoare pentru concurenţă, potrivit Fox news.

Potrivit presei străine, Departamentul de Justiţie al Statelor Unite a argumentat că un judecător federal ar trebui să blocheze fuziunea de 2,2 miliarde de dolari dintre cei doi membri din grupul celor mai mari cinci edituri din lume – grup cunoscut sub numele de ,,Big Five” -, într-o acţiune judiciară în care sunt aşteptaţi să depună mărturie şi directorii executivi ai grupurilor ,,Penguin Random House” şi ,,Simon & Schuster” .

Guvernul american consideră că o astfel de fuziune ar duce la o scădere a avansurilor primite de unii dintre scriitorii care câştigă sume de 250.000 de dolari sau chiar mai mari, alegând această cale de atac în locul argumentului tradiţional potrivit căruia cumpărătorii vor plăti sume mai mari pentru cărţi.

Stephen King a contestat angajamentele luate de cele două edituri pentru a permite imprinturilor de la Simon & Schuster, practic edituri diferite între ele – să liciteze în mod independent împotriva grupului Penguin Random House pentru anumite cărţi.

,,La fel de bine am putea spune că veţi permite unui soţ şi unei soţii să liciteze unul împotriva celuilalt pentru aceeaşi casă. E destul de ridicol„, a declarat scriitorul american. 

Exit mobile version