• În aceeași avalanșă a fost ucis și un băiat de 13 ani, Erik Gulacsi
  • Cei doi au murit în aprilie 2017, din cauza unei avalanșe din Munții Bucegi
  • Alpinistul Ovidiu Popescu este acuzat de ucidere din culpă, procurorii spunând că „a organizat impropriu și a condus defectuos o acțiune turistică în masivul Retezat”

Alpinistul Ovidiu Popescu a fost trimis în judecată de procurorii de la Parchetul General, sub acuzația de ucidere din culpă.

Potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în același dosat va fi judecată și asociația condusă de Ovidiu Popescu.

În interesul și în numele Asociației, prin informarea superficială asupra condițiilor meteo, alegerea unui echipament inadecvat riscurilor de loc și vreme, neutilizarea unui ghid montan calificat, prin călăuzirea pe un traseu montan nerecomandat în condiții de iarnă (curba de nivel de sub creasta Colților Pelegii) și ignorarea stării meteo severe, inculpatul a organizat impropriu și condus defectuos o acțiune turistică în masivul Retezat, către vârful Peleaga, desfășurată în ziua de 22 aprilie 2017, cu consecința surprinderii în zona Șaua Berbecilor – Colții Pelegii, în jurul orei 14.00 – 14.20, a membrilor grupului turistic din care făcea parte, de către o avalanșă în urma căreia au decedat doi copii”, potrivit unui comunicat al Parchetului General.

Recomandări

TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU
EDITORIALUL LUI CRISTOIU
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN GAZA
CE VEZI ÎN ITALIA
CÂNȚI, DECI EȘTI BINE

Procurorii au ajuns la concluzia că „fără călăuzirea grupului pe un traseu cu expunere la producerea avalanșei în condiții nivologice, de relief, și de vreme, apte să conducă la declanșarea ei și în lipsa oricăror alte măsuri de prevedere și siguranță pe care trebuia și putea să le ia (asigurarea serviciilor unui ghid montan calificat, informarea corectă asupra vremii, considerarea și aprecierea stării meteo constatate la fața locului cu consecința păstrării unei distanțe între membrii grupului (6-10 metri), utilizarea unui echipament adecvat, prinderea în corzi ancorate), avalanșa nu ar fi avut loc sau cel puțin nu ar fi surprins și antrenat membrii grupului, lipsind consecința producerii unor leziuni traumatice la cei doi copii, incompatibile cu viața”.

Dosarul a ajuns pe rolul Judecătoriei Hațeg.

Excursia montană a fost organizată de tatăl alipinistei Dor Geta Popescu

Tragedia din Masivul Retezat s-a petrecut în timpul unei excursii de trei zile organizate de tatăl alpinistei Dor Geta Popescu, grupul de turişti urmând să escaladeze Vârful Peleaga, la 2.509 m altitudine. Specialiştii şi autorităţile spuneau, la acel moment, că ar fi trebuit să se ţină cont de avertizările meteo.

Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi, de 13 şi 14 ani, recunoscuţi în lume pentru rezultatele obţinute în alpinism, făceau parte dintr-un grup de 7 de persoane, minori şi adulţi, care îşi propusese să ajungă pe Vârful Peleaga din Masivul Retezat, în cadrul unei excursii anunţate şi organizate de Clubul Montan Altitudine din Râşnov, condus de tatăl Getei, cu mult timp înainte, care făcea parte din Circuitul „7 munţi din grădina Carpaţilor“.

Potrivit programului afişat pe site-ul clubului, pentru acea zi, când turiştii au fost surprinşi de avalanşă, plecarea s-a făcut la ora 08.00, pe traseul Cabana Pietrele – Cabana Genţiana – Curmatura Bucurii – Lacul Bucura, 2040m – Custura Bucurei – Vârful Peleaga, 2509m – Căldarea Berbecilor – Lacul Bucura – Cabana Pietrele, pe un traseu de 7-9 ore. Deşi meteorologii au anunţat că vremea se înrăutăţeşte şi că există pericol de avalanşă în munţi, organizatorul excursiei a decis ca, totuşi, excursia să continue.

Salvamontul a dat avertizări din timp pe riscul de avalanșă, a explicat acest lucru și trebuia să fie luat în considerare și respectat. Avertismentele date de autorități trebuie luate în serios. În momentul în care cineva acționează împotriva acestor recomandări face acest lucru pe propria răspundere. Ancheta va stabili cine este de vină”, a declarat la acel moment, pentru MEDIAFAX, Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afecerilor Interne (MAI) și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU).