• O parte a tavanului Poliției de Proximitate Botoșani a căzut
  • Sindicatul Europol: „Colegii stau cu gălețile când plouă“

Din cauza acoperișului subrezit de la ploile din ultimii ani, tavanul biroului Poliției de Proximitate din cadrul IPJ Botoșani s-a prăbușit peste documente și aparatele de lucru, arată într-o postare pe Facebook Sindicatul Europol.

Sindicatul spune că au fost puse în pericol viata colegilor care se aflau în birou în acel moment. „În alte 3 birouri din clădire, colegii stau cu gălețile când plouă, mutând documentele și echipamentele dintr-un loc în altul pentru a nu fi distruse. Ca acest sediu sunt multe altele la nivel național, pentru că subfinantarea MAI naște pericole, iar pericolul de a-ți cădea tavanul în cap la serviciu e din ce în ce mai des întâlnit”, scriu sindicaliștii.

IPJ Botoșani a comunicat că în clădirea în care se află biroul din tavanul căruia s-a desprins o parte din tencuială, din cauza degradării existente la nivelul acoperișului ca urmare a infiltrației de umezeală, se fac reparații pentru care există contract incheiat cu operator economic de profil, in domeniul constructiilor.

Recomandări

VA AVEA UE NOI MEMBRI?
UNDE SCHIEZI AZI?
CINE E BABSI ZANGERL?
BYE, BYE GALLIANO!
RIRI PRIMEȘTE AUTOGRAF
GEN Z INVESTEȘTE ÎN MENTORAT ONLINE

Aceste reparații se vor finaliza in aproximativ două luni, în funcție de condițiile meteorologice. La momentul producerii incidentului la care s-a făcut referire, în spațiul respectiv se afla un singur polițist, care nu a fost rănit, iar ulterior, toți cei care își desfășurau activitatea în acel birou au fost relocați. Precizăm faptul că nu există nicio stare de risc pentru cei care isi desfasoara activitatea in clădirea supusă reparațiilor sau în alte spații aparținând IPJ Botoșani”, a mai spus instituția.