Trei bărbați, care se dădeau drept polițiști, intrau în casele oamenilor și furau bani. Cum arăta insigna. FOTO și VIDEO

Sub pretextul că fac percheziții, trei bărbați din Timișoara, care se dădeau drept polițiști, intrau în casele oamenilor și furau bani.

Este vorba despre persoane cu vârste cuprinse între 26 și 48 de ani. Ei ar fi pătruns în locuințele părților vătămate, de unde ar fi sustras 1.290 de euro și 9.500 de lei.

Bărbații au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uzurparea de calități oficiale și furt calificat.

În urma percheziției efectuate la o locație unde persoanele bănuite erau cazate, polițiștii au găsit și ridicat 4.933 de lei, 1.375 de euro, 610 lire sterline, două insigne cu inscripția „SPECIAL POLICE”, o pereche de cătușe și mai multe perechi de mănuși din latex .

Sursă foto: Poliția Română
Sursă foto: Poliția Română

Exit mobile version