• Liviu Dragnea a pierdut un nou proces prin care cerea dizolvarea PSD
  • Tribunalul Bucureşti a respins solicitarea fostului lider al social-democraţilor
  • Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată.

Liviu Dragnea a pierdut al doilea proces prin care cerea dizolvarea PSD, după ce Tribunalul Bucureşti a respins solicitarea fostului şef al PSD.

Este pentru a doua oară când fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor nu i se admite o astfel de solicitare după ce, în decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti i-a respins o solicitare prin care cerea dizolvarea partidului pe care l-a condus.

Liviu Dragnea acuza organizaţia din Teleorman a partidului de fapte ilicite în scandalul angajărilor fictive de la Protecţia Copilului Teleorman, proces în urma căruia a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare.

Recomandări

CE FACEM CU SISTEMUL PATRIOT
NIO LANSEAZĂ UN NOU MODEL
UNIVERSITATEA SPRIJINĂ ARTA
UE INVESTIGHEAZĂ META
AU VEDETELE SUCCES PE TINDER?
SUA SANCȚIONEAZĂ TRANSFERURILE ILEGALE DE ARME

„Respinge capătul de cerere vizând dizolvarea pârâtului Partidul Social Democrat (PSD) ca fiind formulat de o persoană lipsită de calitate procesuală. Ia act că pârâtul Partidul Social Democrat (PSD) a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată”, scrie în decizia judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti.

Decizia nu este definitivă, ea poate fi contestată cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel care se depune la Tribunalul Bucureşti.