• Tatăl deținea arma în mod legal.
  • Acuzațiile urmează să fie depuse în orele următoare.
  • Familia se afla în fața unui magazin.

Un băiețel de 3 ani și-a împușcat accidental mama, după ce copilul a găsit o armă în vehicul, în timp ce familia aștepta în parcarea unui supermarket din Chicago, a anunțat poliția, relatează AP.

Autoritățile au identificat-o pe femeie ca fiind Daejah Bennett, în vârstă de 22 de ani. Femeia a fost declarată moartă, la spital.

Familia se afla în mașina lor în fața magazinului Food for Less, când minorul a găsit, cumva, arma și a tras, lovindu-și mama în gât, a declarat poliția. Autoritățile au declarat că tatăl băiatului este în custodie pentru că deținea arma.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Polițistul din Dolton, Robert Collins Jr., a declarat luni că anchetatorii colaborează cu biroul procurorului, pentru a stabili acuzațiile exacte, dar că nu există niciun indiciu că tatăl a tras cu arma sau că măcar știa că băiatul ținea arma în mână în momentul incidentului. Numele tatălui nu a fost făcut public.

Ofițerul a precizat că acuzațiile vor fi depuse luni seară sau marți dimineață. Collins a declarat că anchetatorii au stabilit deja că tatăl deținea arma în mod legal, dar nu avea permisul de port-armă ascuns de care ar fi avut nevoie pentru a o purta în vehicul.

Acest lucru putea fi prevenit, a declarat duminică managerul Dolton, Andrew Holmes, care a vizitat supermarketul pentru a împărți încuietori de arme și pentru a vorbi cu clienții despre importanța siguranței armelor. Împușcăturile au fost cel mai recent exemplu al unei povești familiare în SUA: un copil găsește o armă și trage cu ea fără să-și dea seama.

Potrivit Everytown for Gun Safety, un grup de susținere a controlului armelor de foc, în 2020, împușcăturile neintenționate de către copii sub 18 ani s-au soldat cu 142 de morți și 242 de răniți.

În 2021, bilanțul morților a urcat la 154, iar numărul răniților a crescut ușor la 244. Și, potrivit grupului, 16 persoane au fost ucise și 29 rănite în aceste împușcături până acum în acest an.