- Un fost marinar, care susține că a vorbit cu Dumnezeu, ar fi ucis 4 membri ai unei familii.
- Printre victimele bărbatului este un bebeluș.
- Bărbatul a avut un comportament ciudat cu o săptămână înainte de a săvârși crimele, spun autoritățile.
Un fost marinar care susține că Dumnezeu a vorbit cu el ar fi împușcat o mamă, tatăl, bunica și un băiețel de 3 luni și a rănit grav o fetiță de 11 ani, spune un polițist din Florida, descriind crimele „o groază de cea mai mare amploare“, scrie buzzfeednews.com.
Câinele familiei a fost, de asemenea, ucis.
În timpul unei conferințe de presă, polițistul Grady Judd din Polk, Florida, a mărturisit că locul crimei este unul dintre cele mai grave lucruri pe care le-a văzut vreodată în cariera sa.
Suspectul este Bryan Riley, un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Brandon, Florida, fost marinar care a lucrat în Irak și Afghanistan, până în martie 2011. Riley nu a avut nicio relație cu niciuna dintre victime, spune Judd, iar autoritățile cred că le-a întâlnit pentru prima dată sâmbătă seara.
Filmul evenimentelor
Sâmbătă, un bărbat, identificat ulterior drept Riley, s-a apropiat de Justice Gleason, bărbatul ucis, în timp ce tundea gazonul și a cerut să vorbească cu „Amber“, despre care suspectul a spus că este una dintre fiicele lui Gleason. El i-a spus lui Gleason că a fost trimis de Dumnezeu pentru a o împiedica pe „Amber“ să se sinucidă. Bărbatul a refuzat să plece când Gleason și o altă persoană i-au spus că nu locuia nimeni pe nume Amber acolo, forțându-i să cheme poliția. Bărbatul plecase când a ajuns poliția.
Duminică, bărbatul s-a întors, iar biroul lui Grady Judd a primit mai multe apeluri cu privire la focuri de armă. Când polițiștii au ajuns la proprietate, au văzut un camion în flăcări în curtea din față și un bărbat care stătea în fața casei, dar care a fugit înauntru când a văzut polițiștii.
La scurt timp după ce bărbatul a intrat din nou în casă, polițiștii au auzit alte focuri de armă, urmate de țipătul unei femei și plânsul unui copil. Suspectul a început să tragă spre forțele de ordine din interiorul casei, rănind trei polițiști. După un schimb de focuri, împușcăturile s-au oprit, iar bărbatul, care fusese rănit în timpul luptei, a ieșit din casă cu mâinile ridicate. El a fost luat în custodie și transportat la un spital local, spunându-le ofițerilor pe drum că este un „supraviețuitor“ sub influența metamfetaminei. În plus, în timp ce primea tratament, el a încercat să fure armele ale unui ofițer și a fost sedat cu forța, a povestit polițistul.
Când polițiștii au intrat în casă, au găsit o fetiță rănită grav, dar încă conștientă, în vârstă de 11 ani, care a fost lovită de „cel puțin șapte gloanțe“.
Corpurile neînsuflețite ale lui Gleason, o femeie, și băiețelul de 3 luni, care fusese împușcat în timp ce era îl ținea în brațe, au fost găsite în interiorul casei.
În timp ce inspectau zona din jurul casei, ofițerii au descoperit cadavrul unei femei în vârstă de 62 de ani într-o casă vecină de pe proprietate. Judd a identificat-o drept bunica copilului, mama celeilalte victime.
Riley are antecedente de tulburare de stres post-traumatic și a avut un comportament ciudat cu o săptămână înainte de a săvârși crimele.
Iubita suspectului: A lucrat la securitate la o biserică și s-a întors acasă susținând că Dumnezeu i-a vorbit
Iubita acestuia le-a spus autorităților că a lucrat la securitate la o biserică din Orlando cu câteva săptămâni în urmă și s-a întors acasă susținând că Dumnezeu i-a vorbit și că acum poate vorbi direct cu Dumnezeu. El a susținut că Dumnezeu i-a spus să cumpere provizii și să le livreze victimelor uraganului Ida, inclusiv trabucuri în valoare de 1.000 de dolari.
Sâmbătă seara, el i-a spus prietenei sale despre viziunea sa că „fiica“ lui Gleason era pe cale să se sinucidă, a spus polițistul, adăugând că nu credea că Riley va deveni violent.