• Într-un autobuz care circula în sectorul 5, un bărbat a afișat, la vedere, un cuțit
  • La faţa locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 18 Poliție, dar și un echipaj al SRI
  • Bărbatul, cetățean român, de 47 de ani, a fost imobilizat și dus la sediul Poliției

Potrivit Poliției Capitalei, o persoană a sunat vineri, la prânz, la 112 și a sesizat faptul că, într-un autobuz care circula în sectorul 5, un bărbat a afișat, la vedere, un cuțit, fără a amenința vreun călător anume.

La faţa locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 18 Poliție, dar și un echipaj al Serviciului Român de Informații.

„Brigada Antiteroristă din cadrul SRI a fost alertată că un bărbat amenința cu un cuțit călătorii într-un autobuz care circula în sectorul 5 din București”, a transmis și SRI.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Bărbatul, cetățean român, de 47 de ani, a fost imobilizat și dus la sediul Poliției.

Potrivit SRI, din primele verificări efectuate „suspectul nu este cunoscut pe profil terorist, iar până în prezent nu există elemente care să lege incidentul de un posibil act terorist”.