• Un Ferrari California a fost găsit în Brăila
  • Automobilul de lux era semnalat ca fiind furat din Germania
  • Maşina era condusă de un bărbat irakian

Un autoturism în valoare de 160.000 de euro, semnalat ca fiind furat din Germania, a fost găsit în Brăilă, potrivit Poliţiei de Frontieră.

Maşina, un Ferrari California, era înmatriculată în Germania şi condusă de un irakian în vârstă de 40 de ani. Bărbatul a declarat că a cumpărat maşina în sistem leasing şi nu ştia că este căutată de autorităţi.

Automobilul se află acum în posesia poliţiei, urmând ca cercetările să continue.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„În data de 16 mai a.c., în jurul orei 12.00, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila – I.T.P.F. Iaşi a oprit în trafic, pe o arteră din municipiul Brăila, un autoturism marca Ferrari California, înmatriculat în Germania, condus de un cetăţean irakian în vârstă de 40 de ani.

Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat faptul că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Germania, cu o zi înainte.

Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că autoturismul este achiziţionat în sistem leasing şi nu are cunoştinţă despre faptul că acesta ar fi fost căutat de autorităţi”, se arată în comunicatul emis de Poliţia de Frontieră.