• Mecanicul de locomotivă şi-a dat în judecată angajatorul după ce i s-au reţinut 49 de cenţi din salariu pentru că a provocat o scurtă întârziere în faimosul sistem feroviar al ţării, conform BBC.
  • Compania feroviară JR West l-a amendat pe bărbat după ce o neînţelegere la locul de muncă a cauzat, în iunie 2020, o întârziere de două minute.
  • Acum, mecanicul de locomotivă cere 19.407 de dolari despăgubiri pentru „chinul psihic” la care a fost supus.

Amendat cu 49 de cenţi pentru întârzierea unui tren, un mecanic de locomotivă din Japonia şi-a dat angajatorul în judecată.

Mecanicul de locomotivă şi-a dat în judecată angajatorul după ce i s-au reţinut 49 de cenţi din salariu pentru că a provocat o scurtă întârziere în faimosul sistem feroviar al ţării, conform BBC.

Compania feroviară JR West l-a amendat pe bărbat după ce o neînţelegere la locul de muncă a cauzat, în iunie 2020, o întârziere de două minute.

Recomandări

UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

Acum, mecanicul de locomotivă cere 19.407 de dolari despăgubiri pentru „chinul psihic” la care a fost supus.

Sancționat pentru că a cauzat o întârziere de un minut

Potrivit site-ului japonez de ştiri Soranews24, bărbatul a ajuns la peronul greşit când aştepta să preia ştafeta de la mecanicul anterior. În momentul în care şi-a dat seama de greşeală, a ajuns la locul corect, însă schimbul de tură a dus la o întârziere de un minut la plecarea trenului şi la o întârziere de un minut când a ajuns.

Mecanicul de locomotivă a refuzat să accepte amenda, spunând că întârzierea nu a cauzat nicio perturbare a orarului sau a pasagerilor, deoarece trenul era gol.

Însă compania spune că în timpul în care bărbatul a greşit peronul nu a lucrat, aşa că l-a sancţionat aşa cum ar face-o în cazul întârzierii unui angajat sau al unei absenţe netomivate.

Sistemul feroviar din Japonia este cunoscut pentru punctualitate. În 2017, o companie feroviară şi-a cerut scuze după ce unul dintre trenurile sale a plecat dintr-o staţie cu 20 de secunde mai devreme.