• Un preot din Spania a fost arestat pentru că vinde Viagra.
  • Clericul are un partener cu care împarte o locuință.
  • Poliția spaniolă crede că aceștia vând și alte substanțe afrodisiace.

A făcut-o în numele Domnului… Un preot din Spania a fost arestat după ce anchetatorii l-au prins că face afaceri mai puțin creștine… vindea Viagra, direct din locuința lui. Dar nu e singur – clericul are un partener cu care împarte locuința și care e implicat în traficul de Viagra, însă poliția spaniolă îi suspectează că ar vinde și alte substanțe afrodisiace puternice. Duoul a apărut deja în fața judecătorilor, după ce a fost arestat în regiunea Extremadura, din vestul Spaniei.

Polițiștii au sechestrat casa, iar Garda Civilă s-a ocupat de percheziționarea acesteia. „Nu există nicio dovadă care să îl incrimineze”, spune avocatul preotului, care susține că omul lui Dumnezeu „nu știa nimic”.

Biserica spune într-o declarație că așteaptă ca faptele să fie clarificate înainte să decidă cum o sa fie pedepsit preotul. Până atunci, poate preotul o să revină cu picioarele pe pământ.

Recomandări

UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

Citește și: