- Șoferul era beat și drogat când a fost testat.
- În timp ce a încercat să scape de urmărire, șoferul a rănit un polițist.
- O autospecială de poliție a fost avariată.
Un șofer beat și drogat a fost urmărit în această dimineață pe Șoseaua Nordului din Sectorul 1 al Capitalei. În timp ce fugea cu mașina, șoferul a rănit un polițist și a avariat o autospecială.
Pe Șoseaua Nordului polițiștii au făcut un semnal de oprire acestei mașini, condusă de șoferul în vârstă de 27 de ani. Acesta nu a oprit la semnalul agenților și a fugit cu mașina. Polițiștii au reușit să oprească mașina pe o stradă adiacentă Șoselei Nordului, iar în încercarea de a se sustrage, șoferul a accelerat și în acest fel a rănit un polițist și a avariat autospeciala din cadrul brigăzii rutiere.
După acest eveniment, șoferul a abandonat mașina pe o altă stradă din sectorul 1 și a încercat să fugă pietonal. A fost prins la scurt timp de polițiști. A reieșit că avea o alcoolemie de zero virgulă 27/100 g/L alcool pur în aerul expirat și în urma testării cu aparatul de drug-test a reieșit că a consumat și substanțe psihoactive. Șoferul a fost dus la INML pentru cercetări, pentru a se vedea exact consumul de alcool și substanța activă folosită, iar în cazul lui s-a deschis un dosar penal. Polițistul este internat în spital, are răni în zona abdomenului, la bazin și la piciorul drept, dar nu este în pericol.
Citește și