- Poliţiştii din oraşul Constanţa au folosit armele din dotare pentru a opri un şofer.
- Au constatat apoi că era beat şi fără permis.
Actualizare 14:30. Pe lângă alcool, bărbatul de 37 de ani a consumat şi droguri, iar ancheta a scos la iveală că era sub control judiciar din iunie pentru furt şi conducere fără permis.
În urma testării rapide pentru substanţe psihoactive, rezultatul a reieşit pozitiv pentru cocaină şi barbiturice, anunţă IPJ Constanţa
De asemenea, bărbatul se afla sub măsura controlului judiciar, pentru furt calificat şi conducere fără permis, fapte săvârşite în luna iunie a acestui an.
Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca duminică să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Știrea inițială:
Incidentul a avut loc sâmbătă dimineaţă, când poliţiştii Biroului Rutier Constanţa au încercat să oprească un şofer care se deplasa în oraş.
Pentru că nu a oprit, poliţiştii au plecat în urmărirea şoferului. Pentru a opri maşina, poliţiştii rutieri au tras opt focuri de armă, atât în plan vertical, cât şi în direcţia roţilor.
IPJ Constanţa precizează că s-au înregistrat doar avarii la maşină, fără victime omeneşti.
După imobilizarea autovehiculului, cei doi ocupanţi au încercat să fugă, poliţiştii reuşind să-i prindă în scurt timp şi să stabilească identitatea acestora.
La volan se afla un bărbat de 37 de ani care nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice (0.46 mg/l în aerul expirat).
A fost dus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.