• Un sucevean chemat la Poliţie a sunat un agent de 30 de ori, în patru ore, ca să-l înjure.
  • Bărbatul era înscris în Registrul naţional al persoanelor care au comis infracţiuni sexuale şi a fost chemat la secție după ce nu a fost găsit acasă.

Un poliţist a încercat vineri să-l verifice acasă pe bărbat de 64 de ani înscris în Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale.

Pentru că nu a fost găsit acasă, bărbatului i s-a lăsat o înştiinţare să se prezinte la Poliţie, precum şi datele de contact ale poliţistului de caz.

Între orele 19.00 – 23.00, poliţistul de caz din Suceava a fost sunar de bărbat de 30 de ori de pe două telefoane mobile, iar cel care l-a sunat l-a înjurat şi ameninţat.

Recomandări

TRUMP RESPINGE SONDAJELE
DIASPORA FACE DIFERENȚA
VIITORUL MOLDOVEI SE DECIDE
NOVO, CONTRA OBEZITĂȚII
SĂNĂTATE CU ORICE CHIP
UNDE MĂNÂNCI AZI?

Instanţa a permis o percheziţie la locuinţa suceveanului, astfel că sâmbătă poliţiştii au pătruns în forţă în apartamentul acestuia, după ce a refuzat să deschidă uşa.

La percheziţie au fost ridicate şapte telefoane mobile şi alte mijloace de probă. La sediul poliţiei, bărbatul de 64 de ani a recunoscut hărţuirea.

Duminică, suceveanul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.