• Mai multe femei din Capitală au fost agresate sexual de un tânăr de 25 de ani
  • Suspectul se afla pe bicicletă.
  • Tânărul a fost reținut și apoi plasat sub control judiciar.

Mai multe femei din Capitală au fost agresate sexual de un tânăr de 25 de ani. Acesta, în timp ce se afla pe bicicletă, le-ar fi lovit pe victime în zone intime.

Potrivit Poliției Capitalei, tânărul în vârstă de 25 de ani, bănuit că ar fi agresat sexual mai multe femei, în diferite zone ale Capitalei, a fost reținut și apoi plasat sub control judiciar.

Cercetările în acest caz au fost declanşate la începutul lunii iulie, când poliţiştii Secţiei 1 au fost sesizaţi de către trei tinere cu privire la faptul că, în timp ce se aflau în diferite zone din sectorul 1, au fost agresate sexual de către un bărbat necunoscut ce se deplasa pe o bicicletă.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

În urma cercetărilor și investigațiilor desfășurate a fost identificat un tânăr de 25 de ani, bănuit de comiterea faptelor. Acesta a fost depistat și dus la audieri.

Polițiștii au stabilit că în 8 iulie, în jurul orei 20.30, în timp ce o tânără de 24 ani se afla pe o stradă din sectorul 1, în apropierea unei stații de autobuz, bărbatul, aflându-se pe bicicletă, ar fi lovit-o cu palma peste o zonă intimă, în mod intenționat și împotriva voinței sale.

A doua zi, în jurul orei 22.30, în timp ce o altă tânără de 23 ani se deplasa pe un bulevard din același sector, bănuitul, aflându-se pe bicicletă, ar fi trecut pe lângă persoana vătămată și ar fi lovit-o în același mod. În 11 iulie, în jurul orei 14.30, în timp ce persoana vătămată se deplasa pe o stradă din sectorul 1, bănuitul, aflându-se pe bicicletă, s-a apropiat de ea și ar fi lovit-o cu palma.

Cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Secției 1 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii a trei infractiuni de agresiune sexuală.