Un tânăr bolnav de COVID, găsit de jandarmi într-un tramvai din Arad, fără mască de protecţie

Suporterii de la metrou erau înarmați și programaseră să se bată. Doi jandarmi au fost răniți

Suporterii de la metrou erau înarmați și programaseră să se bată. Doi jandarmi au fost răniți

Incidentul a avut loc luni seara, în oraşul Arad. Jandarmii au depistat într-un tramvai doi tineri care nu purtau mască de protecţie.

În urma verificărilor, jandarmii au aflat că unul dintre tineri, în vârstă de 21 de ani, este infectat cu virusul SARS-CoV-2. Deşi ar fi trebuit să fie în izolare la domiciliu, acesta călătorea cu tramvaiul, chiar fără a purta mască de protecţie.

Jandarmii au întocmit pe numele tânărului actele necesare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, conform Codului Penal.

Totodată, cei doi au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare de 500 lei fiecare, pentru că nu au purtat măştii de protecţie sanitară.

Exit mobile version