• Liubov Sobol, o aliată a disidentului Aleksei Navalnîi, a fost între primii reținuți în Moscova
  • Liubov Sobol este avocat la Fundaţia Anticorupţie condusă de Aleksei Navalnîi
  • Susținătorii lui Navalnîi au anunțat proteste pentru această seară

UPDATE: 200 de oameni au fost reținuți

Sute de persoane au fost reţinute, miercuri, în mai multe oraşe din Rusia, în cursul protestelor faţă de situaţia lui Aleksei Navalnîi, iar experţi desemnaţi de Naţiunile Unite avertizează că starea disidentului aflat în greva foamei este „gravă” şi cer transferul lui în străinătate.

În numeroase oraşe din Rusia au avut loc miercuri mitinguri de solidaritate cu Aleksei Navalnîi. Conform organizaţiei civice OVD-Info, peste 300 de protestatari au fost reţinuţi, în principal în oraşele Kemerevo, Barnaul, Ufa, Novokuzneţk, Moscova şi Sankt-Petersburg.

Experţi independenţi desemnaţi de Consiliul ONU pentru Drepturile Omului au avertizat miercuri că Aleksei Navalnîi este în stare „gravă” şi au cerut transferul acestuia la un spital din afara Rusiei, informează Agenţia France-Presse.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Autorităţile ruse au decis, luni, transferarea într-un spital-penitenciar a disidentului Aleksei Navalnîi, aflat în greva foamei în închisoare de trei săptămâni.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Una dintre aliatele lui Alexei Navalnii, Liubov Sobol, a fost reținută în Moscova înaintea unui protest anunțat pentru această seară. Avocatul activistei a povestit că ea a fost scoasă cu forța dintr-un taxi și dusă într-o locație necunoscută.

Liubov Sobol este acuzată într-un dosar penal de încălcare a normelor epidemiologice în timpul unui miting de la Moscova. Avocata nu are voie să părească domiciliul între orele 20:00 și 6:00, să comunice cu alte persoane implicate în caz, să trimită și să primească articole prin poștă. De asemenea, ea a fost condamnată la un an de muncă în folosul comunității după ce ar fi intrat cu forța într-o casă, scrie Kommersant.

Protestul pro Navalnîi din această seară ar urma să aibă loc concomitent cu discursul despre starea națiunii, ținut de președintele Vladimir Putin în fața camerelor reunite ale Parlamentului.

Aleksei Navalnîi este în greva foamei din 31 martie, iar avocaţii săi susţin că riscă să ajungă la grave probleme cardiace şi renale, care ar putea provoca decesul.

Administraţia Joseph Biden a avertizat Rusia că vor exista „consecinţe” dacă Aleksei Navalnîi va muri în închisoare.

Aleksei Navalnîi a decis intrarea în greva foamei în semn de protest faţă de lipsa de acces la servicii medicale şi supunerea la „acte de tortură” prin privarea de somn.

Aleksei Navalnîi se află în Penitenciarul Pokrov, situat în regiunea Vladimir, la circa 100 de kilometri de Moscova. O instanţă judiciară din Moscova a decis, la începutul lunii februarie, condamnarea la trei ani şi şase luni de închisoare a lui Aleksei Navalnîi, liderul opoziţiei ruse, pentru încălcarea condiţiilor unei sentinţe cu suspendare. Instanţa a dispus scăderea din sentinţă a zilelor petrecute de Aleksei Navalnîi în arest la domiciliu. Aleksei Navalnîi a fost arestat preventiv pe 17 ianuarie, la revenirea în Rusia după ce a fost tratat în Germania ca urmare a atacului neurotoxic din august 2020.