- Un avocat al Uniunii Europene a acuzat miercuri compania AstraZeneca că nu şi-a respectat contractul cu blocul comunitar pentru furnizarea vaccinurilor COVID-19
- Acesta a cerut unei instanţe belgiene să impună o amendă uriaşă companiei
UE a acţionat compania în justiţie în aprilie, după ce AstraZeneca a declarat că va livra doar 100 de milioane de doze din vaccinul său până la sfârşitul lunii iunie, în loc de 300 de milioane prevăzute în contract, relatează Reuters.
„AstraZeneca nici măcar nu a încercat să respecte contractul”, a spus avocatul UE Rafael Jafferali în faţa unei instanţe din Bruxelles, în prima audiere a cazului.
El a spus că UE doreşte, ca despăgubire, 10 euro pentru fiecare zi de întârziere a fiecărei doze şi o sancţiune suplimentară de cel puţin 10 milioane de euro pentru fiecare încălcare a contractului.
Un verdict este aşteptat luna viitoare
„Acesta nu este un contract pentru livrarea de pantofi sau tricouri”, a spus Boularbah, avocatul AstraZeneca, subliniind complexitatea fabricării unui nou vaccin.
Acuzaţiile UE au fost „şocante”, a spus Boularbah, menţionând că firma şi-a formulat obiectivele de livrare pe baza estimărilor timpurii ale capacităţii de producţie.
Compania a declarat în repetate rânduri că contractul nu este obligatoriu, deoarece s-a angajat la „cele mai bune eforturi” pentru livrarea dozelor, a mai precizat avocatul AstraZeneca.
Jafferali a spus că acest principiu nu a fost respectat, pentru că firma nu a livrat blocului comunitar 50 de milioane de doze produse în fabrici care sunt listate în contract ca furnizori pentru UE, dintre care 39 de milioane de doze fabricate în Marea Britanie, 10 milioane produse în Statele Unite şi 1 milion în Olanda. Avocatul a spus că aceste doze au fost „deviate” către alţi clienţi.
Compania a declarat că dozele produse în Marea Britanie au fost rezervate în baza unui contract semnat de guvernul britanic cu Universitatea din Oxford, care a dezvoltat vaccinul.