• Fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine rasiste sau xenofobe se pedepsește cu închisoare
  • La noi, sunt puține astfel de fapte care ajung pe masa procurorilor, cu atât mai puțin pe masa judecătorilor

Știi deja de scandalul din lumea fotbalului internațional și totul din cauza unui român. Brigada de arbitrii din România a împărțit lumea în două. Iar comentariile curg pe Internet.

Te întrebi ce înseamnă gestul făcut de arbitrul Sebastian Colțescu, din punct de vedere legal, dar și ce urmări ar putea avea? Află că noi avem o legislație în vigoare, este vorba despre o ordonanță de urgență adoptată în 2002 și care a mai suferit modificări de-a lungul anilor.

Fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine rasiste sau xenofobe se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și presupune interzicerea unor drepturi. La noi, sunt puține astfel de fapte care ajung pe masa procurorilor, cu atât mai puțin pe masa judecătorilor.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

De ce? Pentru că uneori este greu de demonstrat intenția. Și limba română este foarte ușor de interpretat, cunoaște diferite conotații. De asemenea, dacă totuși este dovedită infracțiunea, inculpații își recunosc vina și pot scăpa chiar și cu amendă penală.

Totuși, există cazul unui bărbat de 23 de ani care a primit 4 ani de închisoare pentru postări rasiste și misogine pe Facebook, postate de el când avea 18 ani.