Vaccinul anti-COVID a ajuns și pe mâna vânzătorilor ilegali de pe Deep Web. Europol s-a sesizat

Când oamenii care vor vaccinul sunt ignorați de autorități, șansele să caute ajutor în altă parte sunt mari. Cei dezamăgiţi de campania de vaccinare pot ajunge victimele vânzătorilor neautorizați de pe Deep Web, acea parte a ascunsă a internetului, care nu poate fi accesată cu orice browser.

„Încă de la declanşarea pandemiei, Oficiul European de Poliţie s-a sesizat că vor există astfel de tentative ale unor indivizi de a contraface vaccinuri şi de a le vinde”, a declarat Dan Saltelechi, vicepreşedintele sindicatului Europol.

Două doze pentru 1.000 de dolari

Publicația italiană La Repubblica arată cât de bine organizat e un vânzător ilegal de vaccinuri. Cere o mie de dolari pentru două doze și promite că asigură transportul serului la -80 de grade Celsius.

Discuţie cu un comerciant de pe Deep Web (sursă: La Repubblica)

Comerciant: Bună, ce produs căutaţi?
Cumpărător: Vaccinul pentru Covid-19. Ai înţeles?
Comercian: Da. Două doze pentru 1.000 USD
Cumpărător: Aveţi un depozit frigorific pentru a-l expedia la -80 grade?
Comerciant: Da. Echipa noastră de experţi se va ocupă de ambalare. Va ajunge în stare bună, nu vă faceţi griji.

Exit mobile version