• Un bărbat din Câmpina, căruia oamenii îi spun „Van Damme”, a vandalizat un complex comercial din centrul orașului.
  • Bărbatul a fost transportat inițial la Spitalul de Psihiatrie Voila din Câmpina, însă a fost văzut în dimineața zilei următoare pe străzile orașului, chiar în zona din care a fost ridicat cu o seară în urmă.
  • Bărbatul a fost arestat în urmă cu șase ani pentru viol.

Claudiu Robert F. din Câmpina, cunoscut sub numele de „Van Damme”, a distrus un centru comercial din centru orașului, folosind o sapă, relatează Adevărul.

Incidentul s-a petrecut marți, 20 iulie 2021, în jurul orelor 21:00. Bărbatul a apărut înarmat cu o sapă și a început să lovească geamurile complexului comercial.

Bărbatul a spart cel puțin zece geamuri, iar paguba ar fi importantă. Martorii au sunat la 112 și au cerut ajutorul poliției, descriindu-l pe bărbat ca fiind „tulburat” și agitat.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Polițiștii l-au prins pe Claudiu Robert, zis și „Van Damme” și l-au transportat la Spitalul de Psihiatrie Voila din Câmpina.

La primele ore ale dimineții, bărbatul ar fi fost văzut din nou pe străzile din oraș, exact în locul în care vandalizase complexul comercial cu o seară în urmă.

„Van Damme” de Câmpina se află acum în custodia IPJ Prahova, după ce directorul Pieței Centrale din Câmpina a cerut ajutorul poliției.

Bărbatul nu este o figură necunoscută pentru locuitorii din Câmpina. Acesta a fost arestat pentru viol în urmă cu șase ani.