• Fostul selecţioner al României, Victor Piţurcă, a fost eliberat marţi după ce i-a expirat ordonanţa de reţinere.
  • Ţuţu Gabriel ar fi primit printr-un intermediar suma de 50.000 lei.
  • CN Romarm SA a fost prejudiciată cu suma de 8.647.584 lei, reprezentând contravaloarea utilajelor, valoarea materiei prime şi ulterior contravaloarea unor piese şi servicii conexe (în afara contractului).

„Nu am nicio treabă cu această afacere”, a declarat Victor Pițurcă la ieşirea din clădire. Luni, el a fost reţinut pentru 24 de ore într-un dosar privind achiziţionarea de măşti pentru Ministerul Apărării Naţionale. Anchetatorii nu au prelungit ordonanţa de reţinere, astfel că Victor Pițurcă a fost eliberat.

Luni, DNA a oferit explicaţii despre dosarul în care au fost reţinuţi fostul selecţioner Victor Pițurcă şi director general al Romarm, Gabriel Ţuţu.

Procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 30 ianuarie 2023, a lui Gabriel Ţuţu, director general al CN Romarm SA, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, trafic de influenţă în formă continuată şi fals intelectual, şi a unei persoane fizice, în sarcina căreia s-a reţinut comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

În pandemie, în perioada 19 martie 2020 – 16 septembrie 2021, Ţuţu, cu încălcarea dispoziţiilor legale, ar fi încheiat cu o asociere de firme din care făcea parte şi o societate controlată de cealaltă persoană cercetată în cauză, în condiţii dezavantajoase pentru compania pe care o conducea, două contracte de achiziţie publică ce vizau cumpărarea a 7 utilaje neconforme de producere a măştilor de protecţie.

CN Romarm SA a fost prejudiciată cu suma de 8.647.584 lei, reprezentând contravaloarea utilajelor, valoarea materiei prime şi ulterior contravaloarea unor piese şi servicii conexe (în afara contractului).

Într-un context asemănător, în perioada 19.03.2020 – 10.04.2020, Ţuţu ar fi pretins, printre altele, de la reprezentanţii societăţilor implicate în achiziţiile de mai sus introducerea într-un circuit comercial de livrare măşti de protecţie neconforme către Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a unui prieten de-al său, fără ca acesta să desfăşoare activităţi comerciale reale auxiliare contractului de livrare produse de protecţie şi efectuarea unor plăţi către acesta, (40% din cota de profit rezultată) sub aparenţa unui contract de consultanţă.

În schimbul acestor „servicii”, Ţuţu Gabriel ar fi lăsat să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor din cadrul M.Ap.N. şi că îi va determina pe aceştia să încredinţeze direct şi fără proceduri publice contractele de furnizare. dar şi să efectueze recepţia fără problemă a produselor respective şi să achite la timp facturile emise în acest sens.

Ţuţu Gabriel ar fi primit printr-un intermediar suma de 50.000 lei.

„Celor doi suspecţi li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală. În cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane”, informează DNA.