VIDEO. Cel puțin cinci cetățeni israelieni au fost răniţi în urma unui atac terorist comis la periferia oraşului Ierusalim

Cel puțin cinci cetățeni israelieni au fost răniţi, marţi după-amiază, în urma unui atac terorist comis într-o colonie situată la periferia oraşului Ierusalim, afirmă surse din cadrul serviciilor de intervenţie, precizând că autorul atacului a fost împuşcat mortal.

Atacul armat a avut loc în apropierea unui centru comercial situat la intrarea în colonia evreiască Maale Adumim, la periferia estică a oraşului Ierusalim, informează Mediafax.

Un militant palestinian a deschis focul spre cetăţeni israelieni, înainte de a fi împuşcat mortal, conform cotidianului The Times of Israel.

Cel puţin cinci cetățeni israelieni au fost răniţi în incident, iar autorităţile israeliene consideră că este un act terorist, conform site-ului Ynetnews.com. Două dintre persoanele rănite sunt în stare critică. Potrivit Poliţiei israeliene, autorul atacului este Muhannad M., un palestinian cu vârsta de peste 20 de ani care lucra legal la un centru comercial din colonia Maale Adumim.

Incidentul intervine pe fondul tensiunilor intense dintre israelieni şi palestinieni. Armata israeliană efectuează constant operaţiuni antiteroriste în Cisiordania, pe fondul situaţiei fragile de securitate, marcată de atacuri palestiniene. Autoritatea Palestiniană condamnă constant activităţile israeliene de colonizare din Cisiordania.

Citește și

Exit mobile version