VIDEO. Incendiu puternic în Prahova, la o societate care fabrică produse din ţiţei. Două victime în stare gravă

Potrivit ISU Prahova, incendiul violent a izbucnit în jurul orei 19.00, la o societate care are ca obiect de activitate fabricarea produselor din țiței, în satul Inotești, localitatea Colceag.

„La sosirea echipajelor de pompieri incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 700 mp cuprinzând întreaga hala, 3 autoturisme și un autotren”, au transmis reprezentanții ISU Prahova.

Sunt și două victime cu arsuri în urma incendiului. Potrivit ISU Prahova, cei doi bărbați au vârste de 59 și 64 de ani și au arsuri de gradul 3 și 4, pe 60%, respectiv 70 % din corp.

La fața locului au fost trimise șase autospeciale de stingere, două ambulanțe SMURD, din care una de terapie intensiva mobilă, o autoplatformă, o autoscară și o descarcerare grea.

Se urmează etapele pentru transferul celor doi răniți de la Ploiești în străinătate

Reprezentanții Ministerului Sănătății anunță că se fac proceduri pentru transferul în străinătate a celor două victime ale incendiului de la fabrica de prelucrare a țițeiului din Prahova.

Potrivit Ministerului Sănătății, la UPU Ploiești se face în prezent evaluarea, se oferă asistenţă medicală de urgenţă şi prim ajutor calificat.

„În paralel se urmează procedura legală, conform Ordinului Ministrului Sănătății nr. 2.063 din 2 decembrie 2020 pentru înființarea comisiilor de analiză a solicitărilor de transfer în străinătate în vederea efectuării tratamentului pentru pacienții cu arsuri grave”, a anunțat, luni seara, MS.

Ministerul Sănătății informează că cele două victime sunt în evaluare în prezent.

„La prima evaluare ambii au căile aeriene superioare afectate”, spun reprezentanții MS.

Exit mobile version