VIDEO. Momentul în care un bărbat încearcă să răpească o fetiță de 11 ani. Copila a aruncat cu un slime albastru peste el

O fetiță de 11 ani din Florida aştepta autobuzul care urma să o ducă la şcoală, moment în care un bărbat a ieșit dintr-o dubă albă cu un cuţit în mână și s-a apropiat de ea.

Din imaginile suprinse de camerele de supraveghere, se vede cum bărbatul prinde fetița în brațe și încearcă să-l tragă spre mașina lui, însă copilla opune rezistență. Micuța s-a zbătut și a reușit să scape din mâinile agresorului.

Înainte de a scăpa din mâinile bărbatului, fetița a aruncat cu un slime albastru peste agresor pentru a fi identificat mai ușor de polițiști.

Alyssa Bonal a declarat în cadrul unei emisiuni de TV că a aflat despre importanța acestor dovezi din serialul preferat „Law & Order: Special Victims Unit”. 

Mariska Hargitay, una dintre vedetele serialului de detectivi, a felicitat copila pentru gândirea rapidă.

 „Alyssa… ești o tânără curajoasă, puternică și inteligentă”, a scris Hargitay într-o postare pe Instagram . „Cred că echipa SVU ar putea fi nevoită să adauge slime la echipamentul lor de combatere a criminalității!”

Suspectul în vârstă de 30 de ani a fost arestat la 8 ore după incident, după o căutare de amploare la care au participat peste 50 de poliţişti.

Bărbatul a fost acuzat pentru tentativă de răpire a unui copil sub 13 ani şi asalt agravat cu o armă mortală. Cauţiunea a fost fixată la 1,5 milioane de dolari.

Exit mobile version