- Zeci de percheziţii au loc joi dimineaţa în Bucureşti şi judeţul Ilfov la persoane cercetate cu privire la ilegalităţi comise în legătură cu activităţi de curierat (în principal livrare de mâncare)
- „Din cercetări a reieşit că, în perioada 2019 – 2023, persoanele în cauză, prin intermediul a 30 de societăţi comerciale pe care le administrează în drept sau în fapt, ar fi acţionat pentru sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale
Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, fac 35 de percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti şi în judeţul Ilfov, la persoane cercetate cu privire la ilegalităţi comise în legătură cu activităţi de curierat (în principal livrare de mâncare) şi transport alternativ de persoane.
În cele 8 dosare penale în care se desfăşoară cercetări, 14 persoane bănuite sunt cercetate cu privire la săvârşirea de infracţiuni de evaziune fiscală, în formă continuată.
„Din cercetări a reieşit că, în perioada 2019 – 2023, persoanele în cauză, prin intermediul a 30 de societăţi comerciale pe care le administrează în drept sau în fapt, ar fi acţionat pentru sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, prin ascunderea sursei impozabile în cazul unor venituri de natură salarială, care sunt plătite salariaţilor acestor societăţi (în mare parte cetăţeni provenind din Asia), dar şi prin omisiunea evidenţierii unor venituri sau prin înregistrarea de achiziţii fictive”, spun poliţiştii.
Prejudiciul cauzat este estimat la 12.260.000 de lei.
Percheziţiile au ca obiect documentarea şi investigarea activităţii infracţionale a persoanelor implicate, identificarea de bunuri şi înscrisuri folosite la săvârşirea de infracţiuni sau rezultate din acestea şi conducerea celor în cauză la sediul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din Inspectoratul General al Poliţiei Române, în vederea audierii şi dispunerii de măsuri.