• Avem 192 de centre de vaccinare pentru civili și 99 pentru cei din armată și MAI.
  • Pe 20 ianuarie ar trebui să avem 750 de centre de vaccinare deschise.
  • Azi ajunge a cincea tranșă de vaccin.

Azi e ziua în care cei înscriși în etapa a doua a campaniei de vaccinare încep să meargă în centrele de vaccinare, pentru prima doză.

Vaccinarea a început de 27 decembrie și a stat sub semnul Plugușorului.

Numai că nu a fost belșug de cadre medicale imunizate, puțin peste 13.000 au trecut pe la cabinetele special amenajate pentru ei.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

S-au mai ajustat cifrele în a doua săptămână, când s-au imunizat cu prima doză aproape 90.000 de oameni.

Iar a treia săptămână a stat sub semnul unui weekend dedicat bătrânilor din centre rezidențiale și medico-sociale. Așa au reușit să vaccineze peste 90 de mii de oameni.

Au promis că vor vaccina masiv bătrânii la sfârșitul săptămânii. Au reușit sau nu

40 de mii spuneau că sunt în centrele rezidențiale. Vineri și sâmbătă fuseseră imunizați peste 4600, iar din cifrele de ieri, dacă îi eliminăm pe cei care au făcut rapelul, rămân undeva la 7200 de oameni.

Așa ajungem la nici o treime din cei mai vulnerabili oameni din România vaccinați.

La ce ne putem aștepta săptămâna aceasta

Nu la creșteri spectaculoase. Spuneau organizatorii campaniei de vaccinare că nu au avut de ce să deschisă centrele de vaccinare, nu șe așteptau să fie cerere.

Iar ordonanța pentru dotarea centrelor de vaccinare a fost dată sâmbătă noaptea.

Așa se face că avem numai 192 de centre de vaccinare pentru civili și 99 pentru cei din armată și MAI. Pe 20 ar trebui să fie gata 750 de centre de vaccinare. Sau 930, declarațiile se tot schimbă.

Spuneau și că o să fie criză de vaccin. Dar azi vine a cincea tranșă de vaccin, e drept, mai puțin, dar dacă îl folosim în mod eficient și extragem și a șasea doză, am putea recupera pierderea.

Mai ales că din cele 150 de mii de doze primite în prima săptămână au folosit numai 13.000.