• Vaccinurile vor ajunge pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara
  • În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în tranșa curentă, cât și în tranșele anterioare
  • Pe măsură ce noile tranșe ajung în România, aplicația de programare se actualizează și permite continuarea procesului de programare

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV) a anunțat că a opta tranșă de vaccin Pfizer BioNTech, care constă în 163.800 de doze, va ajunge luni în România.

Potrivit CNCAV, vaccinurile vor ajunge pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara.

Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă”, a mai aunțat CNCAV.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

Procesul de vaccinare va continua atât în centrele din București, cât și din țară, dozele fiind distribuite, astfel:

  • 53.820 doze la Centrul Național de Stocare București
  • 19.890 doze la Brașov
  • 23.400 la Cluj, 16.380 la Constanța
  • 16.380 doze la Craiova
  • 22.230 la Iași
  • 11.700 de doze la Centrul Regional de Depozitare Timișoara

CNCAV anunță că în centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în tranșa curentă, cât și în tranșele anterioare.

Conform calendarului de livrare, următoarea tranșă de vaccin ar urma să fie adusă în România luni, 15 februarie, iar la acest moment se așteaptă confirmarea oficială în acest sens din partea firmei producătoare.

„Pe măsură ce noile tranșe ajung în România, aplicația de programare se actualizează și permite continuarea procesului de programare pentru categoriile populaționale aflate în etapa curentă”, a transmis CNCAV.

Între timp, primele doze de vaccin AstraZeneca sunt distribuite duminică în țară, a informat Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV).