Este necesară o lună de solidaritate pentru oprirea pandemiei, spune, sâmbătă, deputatul PSD, Alexandru Rafila. Medicul crede că solidaritatea trebuie să implice vaccinarea şi înţelegerea faptului că fiecare dintre noi este parte a acestui efort.

Deputatul PSD spune că mai mult ca oricând, pentru români e important să fie toţi împreună.

Este un moment crucial, dar sper să încheiem aceste momente de criză – sanitară şi politică – cât mai repede. Cred că este necesară o lună de solidaritate pentru oprirea pandemiei, pentru oprirea deceselor în România, o solidaritate naţională care să implice două lucruri extrem de importante: vaccinarea şi înţelegerea faptului că fiecare dintre noi este parte a acestui efort”, scrie Alexandru Rafila pe Facebook.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Medicul este de părere că măsurile care vor fi stabilite pentru reducerea transmiterii trebuie nu doar trebuie respectate, ci şi să încercăm să-i convingem pe cei din jurul nostru să le aplice.

Dacă această lună va fi încununată de succes, o să putem sărbători pe 1 decembrie Ziua Naţională în condiţii mult mai bune”, mai spune Rafila.