Alte aproape 96.000 de doze de vaccin de la Pfizer/BioNTech au ajuns azi în România

Marți au sosit în România 95.940 doze de vaccin de la Pfizer BioNTech, pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara.

Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră.

Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă.

Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din București, cât și din țară, fiind distribuite 95.940 doze Pfizer BioNTech, după cum urmează:

În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în tranșa curentă, cât și în tranșele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București.

Etapa a doua de vaccinare a început în 15 ianuarie, fiind destinată persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, persoanelor cu boli cronice, indiferent de vârstă, precum și personalului-cheie care desfășoară activități în domenii esențiale.

Exit mobile version